Cu ocazia adoptării Programului Europa Creativă 2014-2020 de către instituțiile Uniunii Europene în noiembrie a.c., Punctul de Contact Cultural și MEDIA Desk România, structuri găzduite de Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii, organizează în data de 19 decembrie, seminarul “Europa Creativă – noi obiective de finanțare a sectoarelor culturale și creative”.
Evenimentul se adresează operatorilor din sectoarele culturale și creative care vor să realizeze proiecte europene cu sprijinul acestui program comunitar și să descopere bune practici din domeniul cooperării transnaționale.
Seminarul este împărțit în două module distincte, derulate în paralel și axate pe prezentări pentru operatorii din domeniul cultural, respectiv pentru profesioniștii din industria cinematografică.
La modulul dedicat operatorilor culturali se vor prezenta componența Cultura din Programul “Europa Creativa”, experiența britanică legată de cooperarea culturală, industrii creative și dezvoltarea publicului și o serie de proiecte de cooperare europeană de succes la care au participat operatori culturali din România. În cadrul acestui modul, prezentările se vor desfășura în limbile româna și engleză, cu interpretare simultană.
În cadrul modulelor MEDIA vor fi prezentate noile oportunități de finanțare pentru profesioniștii din industria cinematografică – Programul “Europa Creativa” 2014-2020, componenta MEDIA și în același timp se va oferi o imagine de ansamblu privind diversitatea oportunităților de finanțare oferite de acest program în România în perioada 2007-2013 prin prezentarea unor proiecte susținute de MEDIA în România ca modele de succes pentru potențialii aplicanți la aceste fonduri.
Sursa: Finanțare.ro