Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale Mariana Campeanu a confirmat oficial ieri, 26 septembrie, reluarea rambursarii cheltuielilor pe POSDRU, aceasta mentionand ca este vorba de aproximativ 1400 de cereri depuse si care au fost deja verificate conform criteriilor Instructiunii 61.
Rambursarile se vor realiza incepand cu saptamana viitoare, din fonduri de la bugetul national, urmand ca banii sa fie ulterior recuperati de la Comisia Europeana. In prezent, Ministerul Muncii are la dispozitie circa 390 de milioane de lei pentru rambursarea cheltuielilor efectuate pe proiectele implementate in cadrul POSDRU.
Conform declaratiilor ministrului Campeanu, pana la sfarsitul anului 2012 vor fi decontate toate cererile de rambursare depuse de beneficiari, in ordinea inregistrarii lor, pe masura ce acestea vor fi verificate conform metodologiei aprobate de Comisie. Totodata, aceasta a atras atentia asupra importantei adoptarii unor masuri concrete de deblocare a procesului de absorbtia a fondurilor structurale ale UE: “Problema numarul 1 a Romaniei este ca nu am accesat bani europeni, toate proiectele si axele fiind in pericol de a fi suspendate. Masurile pe care le-am luat s-au concentrat pe cresterea ratei incasarilor si pe pregatirea perioadei 2014-2020”, a adaugat ministrul.
“Va fi capabil AM POSDRU sa verifice si valideze cereri de rambursare intr-un ritm alert?”
Situatia beneficiarilor si partenerilor POSDRU nu se va imbunatati decat in conditiile unor eforturi sustinute ale actorilor publici responsabili de gestionarea fondurilor structurale si de coeziune, atrag atentia reprezentantii societatii civile.
“Este bine daca Guvernul Romaniei incepe sa inteleaga si sa isi asume responsabilitatea pentru functionarea proiectelor POSDRU. Banii despre care vorbea ieri doamna ministru Campeanu sunt insuficienti daca nu vor fi urmati de alte plati, pe masura ce restul cererilor de rambursare din sistem vor fi validate. Or, la acest capitol noi avem o ingrijorare foarte mare. Va fi capabil AM POSDRU sa verifice si valideze cereri de rambursare intr-un ritm alert? Tineti cont ca avem situatii in continuare incredibile la OI POSDRU (MECTS) unde intarzierile in verificarea cererilor depuse de beneficiari au depasit chiar si un an de zile”, a declarat pentru fonduri-structurale.ro Flavia Preda, reprezentant al Coalitiei ONG-uri pentru Fonduri Structurale.
Semnale pozitive de la Bruxelles
Leonard Orban, ministrul afacerilor europene, a declarat in aceasta saptamana la Bruxelles ca Romania are sanse reale sa evite suspendarea POSDRU si sa ia masurile necesare pentru reluarea transmiterii cererilor de rambursare catre CE incepand cu luna decembrie a acestui an.
Aceasta este, de altfel, si pozitia exprimata de Mariana Campeanu, care apreciaza ca deblocarea platilor “este un element favorabil noua, asta inseamna ca sistemul functioneaza, ca verificarea cererilor s-a facut conform instructiunii aprobata si de Comisia Europeana si ca atare inseamna ca sistemul nostru functioneaza bine. Noi speram ca asta sa fie concluzia Comisiei de audit care va veni”.
Sursa: www.fonduri-structurale.ro