Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu dă asigurări că fondurile europene pentru România nu vor fi suspendate.Fondurile europene pentru România nu vor fi suspendate, susţine premierul Mihai Răzvan Ungureanu, întrucât absorbţia acestora este de importanţă strategică pentru ţară.
“Nu vreau să mă gândesc deocamdată la aşa ceva, pentru că facem tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple. Aşadar, nu pun răul în faţă şi sper să nu se întâmple aşa ceva. Şi vă asigur că acest lucru nu se va întâmpla. Cel puţin în acest moment”, a spus premierul, cu ocazia unei vizite efectuate duminică, 22 aprilie, pe şantierul Autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, transmite Agerpres.
Premierul a admis însă că “sunt foarte multe probleme”, “unele dintre ele au putut fi rezolvate” şi a anunţat că, în acest scop, săptămâna viitoare, va avea loc o nouă întâlnire a Comitetului interministerial care va analiza realizările de până acum, efectele actelor normative adoptate de Guvern în urmă cu trei săptămâni privind celeritatea procesării dosarelor, a raporturilor dintre licitaţie şi execuţie ş.a.m.d.
Sursa: www.capital.ro