„Lucrul cel mai important este să nu încetezi să pui întrebări. Curiozitatea are propria rațiune de a exista.” Albert Einstein
Alexandra este cel mai nou membru al echipei Vertical Finance și ocupă postul de Consultant Fonduri Nerambursabile.
Principalele responsabilități ale postului de consultant fonduri nerambursabile, din cadrul companiei sunt: elaborarea proiectelor cu finațare nerambursabilă, managementul de proiect și desigur serviciile de consultanță specifice în domeniul accesării fondurilor nerambursabile.
Ea este interesată în special de modul prin care un proiect cu finanțare nerambursabilă are puterea de a schimba sau de a susține o viziune, o afacere. Cel mai important aspect, din punctul ei de vedere, este reprezentat de impactul unui proiect asupra comunității în care acesta va fi implementat.
Alexandra se caracterizează ca fiind o persoană căreia îi place să raspundă provocărilor într-un mod cât mai eficient și consideră că singura modalitate prin care poți fi satisfăcut profesional, este în momentul în care munca depusă se reflectă în fapte concrete.
Arii de competență:
Scriere de proiecte cu finanțare nerambursabilă;
Management de proiect.
Experiență profesională:
Viitoare masterandă în „Management în alimentație publică și agroturism”, în cadrul Facultății de Management Agricol, Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara
Pentru profilul complet al Alexandrei Cheiu, dar şi pentru datele complete de contact, te invităm pe pagina personală de LinkedIn.