La iniţiativa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), organizează vineri, 15 noiembrie 2013, o sesiune de instruire cu tema „Aspecte legate de eficienţa energetică şi utilizarea materialelor sustenabile, disponibile local, în sectorul clădirilor”. Evenimentul este destinat potenţialilor beneficiari de fonduri europene din perioada de programare 2014 – 2020.
Sesiunea de instruire va începe de la ora 9:45 şi va avea loc în Sala de Consiliu a ADR Vest. Precizăm că participarea la acest eveniment este gratuită.
Temele abordate sunt următoarele:
- „Cadrul legislativ şi oportunităţi de afaceri”, modul susţinut de doamna Emilia – Cerna MLADIN preşedinte al Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România – Universitatea Politehnică Bucureşti
- „Măsuri neconvenţionale de eficienţă energetică” modul prezentat de doamna Mihaela GEORGESCU – Universitatea de Arhitectură Ion Micu Bucureşti
- „Materiale neconvenţionale locale pentru energie sustenabilă” modul prezentat de domul Constantin MIRON, director al Institutului de Cercetări în Construcţii şi Economia Construcţiilor (INCERC) Iaşi.
Sesiunea de instruire este organizată în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice în gospodăriile şi comunităţile cu venituri reduse din România” coordonat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare România şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Asociaţia Auditorilor Energetici pentru clădiri din România.
Agenda întâlnirii poate fi consultată pe site-ul agenției.
Sursa: www.adrvest.ro