Este vorba despre măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri.
APDRP a finalizat evaluarea celor 4.083 de proiecte depuse de tinerii fermieri pentru a obține finanțare nerambursabila prin Măsură 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, sesiunea din perioadă 1-29 iulie 2011.
În urmă analizării tuturor proiectelor depuse, au fost evaluate că fiind eligibile 3.500 de proiecte ale tinerilor fermieri de pe întreg teritoriul României. Valoarea nerambursabila a acestora este de 71,6 milioane de euro.
Sudul țării deține monopol asupra numărului de proiecte eligibile depuse în cadrul acestei sesiuni. Astfel, pe primul loc se află Regiunea Sud a Vest cu 844 de cereri de finanțare, urmată de Regiunea Sud a Est cu 614 proiecte și Regiunea Sud Muntenia cu 521 de proiecte.
Ținerii fermieri au solicitat sprijin financiar pentru dezvoltarea diverselor activități. Cele mai accesate domenii de investiții au fost cele pentru apicultură și ferme vegetale, dar și pentru creșterea animalelor, exploatații horticole și modernizări ale fermelor.
Pentru a consulta lista proiectelor apasă aici.
Sursa: www.fonduri-structurale.ro