Unul din trei contracte verificate au fost gasite cu nereguli. Au fost găsite nereguli la 78 de contracte din 209 verificate din cadrul Programului Operațional Regional (POR). Neregulile sunt legate de modul în care au fost făcute achizitiile publice, făcându-se în acest sens corecții financiare de 12 milioane de euro.
Aceleași probleme au fost găsite și în cadrul Programului Operațional Sectorial de Creștere a Competitivității Economice (POS CCE). Astfel, în cadrul acestui program, au fost descoperite 41 de contracte cu problem, din cele 90 verificate. Corecțiile financiare aplicate se ridică la suma 78.000 de euro.
Ca medie, un contract din trei a fost identificat ca având probleme la modul în care au fost realizate achizițiile publice.
Comisia a susţinut că primeşte zilnic la Bruxelles plângeri din partea companiilor faţă de opacitatea procedurilor de achiziţie publică. Potrivit lui Benoit Nadler, expert la Directoratul General de Politică Regională din cadrul Comisiei Europene, situaţia din punctul de vedere al atragerii fondurilor UE este dramatică nu pentru că România poate pierde fondurile alocate, ci pentru că acest lucru o va pune în imposibilitatea de a recupera decalajele.
Oficialul european a susţinut recent că auditorii fondurilor UE sunt incompetenţi şi inconsecvenţi, licitaţiile sunt opace, iar statul îşi acoperă neputinţa prin multiplicarea procedurilor.
Sursa: www.zf.ro