Anumiți oameni văd lucrurile așa cum sunt și spun: ”De ce?”. Eu visez lucruri care nu au mai existat și spun: “De ce nu?” George Bernard Shaw
Silvia Butea este Consultant Senior în dezvoltarea afacerii în cadrul companiei Vertical Finance, fiind cea mai recomandată atunci când vine vorba de planificarea afacerii și luarea unor decizii strategice. Responsabilitățile sale implică coordonarea activității echipei de consultanți din cadrul companiei și a colaboratorilor, comunicarea permanentă cu clientul, realizarea documentațiilor strategice, de planificare, a documentațiilor pentru obținerea de fonduri europene atât pentru clienții IMM, întreprinderi mari, ONG, cât și pentru administrații publice locale și tineri antreprenori, dar și pentru proiectele dezvoltarea continuă a companiei.
Proiectele complexe reprezintă o adevărată provocare pentru Silvia, fiecare lucrare beneficiind de implicare 100%, o documentare solidă și orientare spre atingerea obiectivelor și a necesităților clientului. Punctele forte provind din formarea socio-umană: spiritul de observație, atitudinea deschisă, atenția la detalii, gândirea analitică, creativitatea și inițiativa, cunoașterea mediului economic local compun ingrediente necesare realizării unei analizei diagnostic pertinente, a unei evaluări realiste a mediului intern și extern al afacerii, a poziției strategice, a evoluției și tendințelor pieței, a formulării de planuri de acțiune inovative. Specializarea Silviei se adresează unor sectoare de activitate diverse, precum producție, agricultură, turism, IT&C, cooperare transfrontalieră, educație și resurse umane.
Managementul timpului, planificarea și organizarea resurselor și activităților, managementul riscului, calitatea proiectului și managementul echipei de proiect în timpul implementării proiectelor cu finanțare nerambursabilă o recomandă pe Silvia pentru managementul de proiect a unor proiecte de anvergură, indiferent dacă sunt de tip ”people to people” sau investiții de infrastructură.
Entuziasmul, pasiunea și dedicarea sunt componente de bază în realizarea unei povești de consultanță de succes pentru client și un factor motivațional pentru echipă. Calitatea este deosebit de importantă în munca Silviei, fiecărui proiect acordându-i-se prioritate și timpul necesar de pregătire sau implementare, folosind metode consacrate din ciclulul managementului de proiect.
Arii de expertiză:
- Strategii de dezvoltare a afacerii
- Studii de oportunitate, studii de fezabilitate, planuri de afaceri
- Cercetări de piață
- Proiecte cu fonduri nerambursabile europene și naționale
- Parteneriate și cooperare europeană
- Management de proiect
Experiență profesională anterioară:
- Master în ”Managementul dezvoltării regionale”, Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, Timișoara
- Absolventă a Facultății de Științe politice, Filosofie și Științe ale comunicării, specializarea ”Relații internaționale și studii europene”, Timișoara
- 4 ani experiență în domeniul dezvoltării afacerii și 2 ani în managementul de proiect
- 41 proiecte cu finanțare nerambursabilă în valoare de 18.940.627 Euro, cu o rată personală de succes de 94%
- Formator autorizat ”Dezvoltarea competențelor antreprenoriale” și ”Manager de proiect”
- Internship de 1 an pe tema dezvoltării strategice locale în cadrul Agenției de Dezvoltare Vest
Pentru profilul complet al Silviei Butea, dar şi pentru datele complete de contact, te invităm pe pagina personală de LinkedIn.