După ce s-a amânat a 2-a Sesiune pentru operaţiunea Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii din cadrul Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” ce urma a fi lansată în 1 iunie, datorită numărului mare de proiecte depuse, a atingerii a jumătate din bugetul alocat prin proiectele depuse și a incapacității de a le evalua în timpul planificat inițial, AMPOSCCE a deschis astăzi Sesiunea 3 a măsurii POSCCE 1.3.2. fără a finaliza evaluarea proiectelor depuse la prima lansare.
Acest lucru s-a întâmplat fără a respecta prevederile Ghidului Solicitantului „se lansează cu condiţia ca bugetul apelului să nu se fi epuizat la nivelul proiectelor declarate finanţabile după evaluarea proiectelor depuse în cadrul sesiunilor I şi II cumulate.”
În momentul de față nu există nici un comunicat de presă pe site-ul oficial al Autorității de Management POSCCE in legatura cu acest fapt, după ce la sfârșitul săptămânii trecute încă nu se știa când și dacă se va deschide măsura. Desi deschiderea nu a fost inca facuta oficiala prin comunicat de presa, inscririle au inceput, pana la ora 15:00 fiind inscrise 24 de proiecte.