STATUS: lansare preconizată începând cu Octombrie 2015
DEPUNERE: continuă prin înregistrarea on-line
BUGET ALOCAT 2015: nu a fost publicat inca
OBIECTIVE URMĂRITE
Această sub-măsură va oferi sprijin financiar pentru protejarea obiectivelor de patrimoniu cultural de interes local, așezăminte monahale inclusiv a așezămintelor culturale. Investițiile vor avea un impact pozitiv asupra turismului local și vor ajuta la stimularea dezvoltării mediului de afaceri local. Sprijinirea conservării patrimoniului local şi a tradiţiilor are drept scop stimularea activităţilor de turism rural, precum și menținerea tradițiilor și a moștenirii spirituale contribuind astfel la atractivitatea zonelor rurale.
BENEFICIARI ELIBILI
- Comunele, definite conform legislației în vigoare:
- ONG-uri, definite conform legislației în vigoare:
- Unități de cult, conform legislației în vigoare:
- Persoane fizice autorizate/societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B.
CHELTUIELI ELIGIBILE
- restaurarea, conservarea, și dotarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă B;
- construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces ale așezămintelor monahale de clasă B;
- restaurarea, conservarea și /sau dotarea așezămintelor monahale de clasă B;
- modernizarea, renovarea și/sau dotarea așezămintelor culturale (cămine culturale).
CHELTUIELI NEELIGIBILE
- Contribuția în natură;
- Costuri privind închirierea de mașini, utilaje, instalații și echipamente;
- Costuri operaționale inclusiv costuri de întreținere și chirie;
CONDITII DE ELIBILITATE
- Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili;
- Solicitantul nu trebuie să fie în insolvență sau incapacitate de plată;
- Investiția se încadrează într-o strategie de dezvoltare națională/regională/județeană/locală;
- Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de sprijin prevăzute prin măsură;
- Investiția să se realizeze în spațiul rural;
- Introducerea investiției în circuitul turistic la finalizarea ei;
- Solicitantul se angajează să asigure întreținerea investiției pe o perioadă de minim 5 ani, de la ultima plată.
VALOAREA MAXIMĂ A AJUTORULUI NERAMBURSABIL
Sprijinul public nerambursabil acordat pentru proiecte de utilitate publică:
• 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de profit și nu va depăși 500.000 euro.
• 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de profit și nu va depăși 200.000 euro.
Sprijinul public nerambursabil acordat pentru proiecte care vizează investiții în cămine culturale:
• 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele de utilitate publică, negeneratoare de profit și nu va depăși 200.000 euro.
• 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de profit și nu va depăși 200.000 euro.