Antreprenorii care implementează proiecte în cadrul Programului Operațional Regional, Programului Operațional Sectorial Mediu și Programului Operațional Sectorial Transport își vor putea încasa mai repede banii pentru materialele și echipamentele livrate pe șantier.
Ordinul prin care este adoptată Instructiunea care facilitează efectuarea acestor plăți a fost publicat în Monitorul Oficial marți, 19 noiembrie 2013.
“Această nouă reglementare va accelera puternic ritmul de implementare a proiectelor de infrastructură deoarece antreprenorii proiectelor de infrastructură vor încasa mult mai repede banii pentru materialele și echipamentele livrate, iar astfel vor putea finanța noi achiziții destinate implementării proiectelor europene. Această nouă reglementare, care optimizează fluxurile financiare dintre antreprenori și beneficiari, va avea impact direct asupra gradului de absorbție a fondurilor europene”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Sumele plătite antreprenorilor vor acoperi 80% din valoarea materialelor și echipamentelor livrate de aceștia, urmând ca diferența de 20% sa fie achitată după recepția lucrărilor sau sectorului de lucrări în care au fost utilizate bunurile livrate.
Până în prezent, beneficiarii puteau achita materialele și echipamentele recepționate pe șantier doar după ce acestea erau utilizate, respectiv montate în cadrul lucrărilor executate.
Sursa: www.finantare.ro