Guvernul a adoptat in ultima sedinta noile reguli dupa care va fi pusa in aplicare schema ajutoarelor de minimis pentru IMM-uri.Modificarile elimina practic de la finantare startup-urile: sunt eligibile doar IMM-urile cu minim 1 an vechime, care inregistreaza profit in activitate. “De asemenea, codul CAEN care corespunde proiectului depus de IMM trebuie sa fi fost inregistrat in activitatea firmei cu cel putin 3 luni inainte de depunerea cererii de finantare”, a precizat Anca Laura-Ionescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Economiei.
Plafonul maxim pentru ajutorul de minimis a fost fixat la 100.000 de euro (in loc de 200.000, ca pana acum), pentru ca numarul beneficiarilor sa fie mai mare. Cofinantarea din partea IMM-urilor va fi de de 10%.
Documentul nu precizeaza data exacta la care va fi deschisa linia de finantare. Aceasta va fi anuntata cu 5 zile inainte, iar IMM-urile vor avea la dispozitie 10 ca sa-si depuna online proiectele. Practic, dispare criteriul “primul venit, primul servit”.
Dupa inregistrarea online, firmele vor avea la dispozitie 60 de zile pentru a depune dosarele complete la Oficiile Teritoriale pentru IMM-uri in raza carora functioneaza.Evaluarea acestora se va face cu ajutorul unei aplicatii informatice, care va puncta propunerile dupa o serie de criterii bine definite:
- dispare obligativitatea ca firmele sa creeze si sa pastreze un anumit numar de locuri de munca; in schimb, sunt punctate mai bine proiectele care creeaza noi locuri de munca, dupa cum urmeaza:
- Pentru un loc de munca nou creat: 15 puncte;
- Pentru doua locuri de munca: 20 de puncte;
- Pentru 3 locuri de munca: 25 de puncte;
- Pentru 4 locuri de munca: 30 de puncte;
- Pentru 5 locuri de munca: 35 de puncte;
- daca vor exista mai multe IMM-uri cu acelasi punctaj, vor avea prioritate la finantare care isi propun sa angajeze tineri sub 25 de ani;
- de asemenea, vor primi punctaj suplimentar intreprinderile care activeaza in mediul rural.
- La punctaj, conteaza si sectorul de activitate:
- IMM-urile cu activitati productive primesc 35 puncte;
- Cele din sectorul serviciilor/sanatate/asistenta primesc 20 puncte;
- Pentru sectorul cercetare se pot acorda 30 de puncte.
Punctajul maxim este de 100 de puncte si poate fi atins, teoretic, doar de microintreprinderi, care primesc 15 puncte doar pentru ca se incadreaza in aceasta categorie; intreprinderile mici primesc 10 puncte, iar cele mijlocii – 5 puncte.
Punctajul minim pentru ca un proiect sa fie aprobat este de 60 de puncte. Proiectele care indeplinesc conditiile de punctaj, insa nu primesc finantare in aceasta sesiune, vor fi pastrate intr-o baza de date in perspectiva unei viitoare suplimentari a bugetului disponibil.
Noua hotarare de Guvern va intra in vigoare dupa publicarea in Monitorul Oficial.
Executivul a decis sa schimbe regulile pentru acordarea ajutoarelor de minimis dupa sesiunea dezastruoasa din 28 august, cand sistemul informatic al Ministerului de Finante s-a blocat, starnind nemultumirea intreprinzatorilor si alimentand suspiciunile de frauda asupra acestui program.
Sursa: www.finantare.ro