Daniel Constantin, ministrul agriculturii, a anunțat un program care să încurajeze și să susțină apariția mai multor ferme de familie și în România. Guvernantul a explicat că în prezent, o familie din mediu rural care deține cinci vaci ajunge să aibă în gospodărie o producție zilnică de 100 de litri de lapte, mult peste nevoiele membrilor, dar prea puțin pentru a porni o afacere durabilă și pentru un trai decent. ”Vrem să stimulăm omul, fermierul, să ajungă la 20 de capete. Nu e mult, dar e destul ca familia lui să trăiască totuși bine”, a declarat Constantin.
Ministrul a subliniat că, din păcate, în România nu există clasă de mijloc în ”lumea” fermierilor. Din circa un milion de ferme, 11.000 de firme beneficiază de 50% din fondurile pe agricultură și se numără printre cele mai mari astfel de afaceri din Europa. ”Astfel avem 800.000 de fermieri care au între 1 și 5 hectare, în zona de subzistență”, a spus Constantin.
Proiectele se vor adresa celor care au nevoie de sprijin pentru a dezvolta o fermă de circa 20 de capete sau, în cazul cultivării de plante, celor care să poată să exploateze 50 de hectare. În următoarele 2-3 luni, potrivit ministrului, vor fi puse la dispoziția fermierilor proiecte-tip gratuite cu care fermierii români să acceseze rapid fondurile europene necesare. „Vrem să îi ajutăm să acceseze fonduri pentru investiții. Să ridice un grajd, să achiziționeze un sistem de muls, o stație de răcire și altele”, a arătat reprezentantul PC. El a subliniat că finanțarea va avea o parte care ar trebui să fie acoperită de fermieri. Constantin a dezvăluit că, în acest sens, a avut discuții cu reprezentanții băncilor din România care, în baza proiectului de accesare a fondurilor europene, să acorde credite fără alte garanții, iar agricultorul doar să meargă să semneze pentru partea sa de cofinanțare.
Ministrul a anunțat că proiectul urmează să fie finalizat și să înceapă în viitorul apropiat. Pentru acest an, ministerul a gândit un sprijin de 50 de milioane de euro pentru a dezvolta circa 1.000 de ferme de familie, urmând ca, dacă se dovedește unul care ia aploare, să fie susținut pe scară largă în anii următori.
Sursa: www.agrointel.ro