Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”
-co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională
„Investiţii pentru viitorul dumneavoastră”
COMUNICAT DE PRESĂ
Timişoara, 22 noiembrie 2013
Lansarea proiectului E-antreprenoriat
Societatea VERTICAL FINANCE S.R.L., cu sediul în comuna Dumbrăvița, str. Simfoniei, nr. 25, judeţul Timiș, derulează începând cu data de 10.11.2013, proiectul E-antreprenoriat (cod SMIS 46892), cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanțare nr. 1041/332/06.11.2013 încheiat cu Organismul Intermediar al Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007-2013 – Axa prioritară 3, Ministerul pentru Societatea Informaţională.
Valoarea totală a proiectului este de 292.214,68 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 165.960,90 lei.
Locaţia: Proiectul se implementează la adresa punctului de lucru înregistrat pe str. Anton Pann, nr. 1, ap. 4A, Timişoara, judeţul Timiş, pe o durată de 12 luni.
Obiectivul proiectului este: crearea și dezvoltarea unei platforme de e-commerce web-based dedicată activității de consultanță în dezvoltarea afacerii.
Detalii suplimentare puteţi obţine de la:
Nume persoană contact: Silvia Butea
Funcţie: Manager de proiect
Tel.: 0731335446, fax 0356/815546, e-mail: silvia.butea@verticalfinance.ro
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro .