România se situează, pentru al treilea an la rând, pe ultimul loc la absorbţia fondurilor europene, la nivelul lui 2011, a declarat, miercuri 27 iunie, Daniela Nemoianu, expert KPMG, la seminarul “Parteneriatul Public Privat pentru proiecte de infrastructură”.România se situează, pentru al treilea an la rând, pe ultimul loc la absorbţia fondurilor europene, la nivelul lui 2011, a declarat, miercuri, Daniela Nemoianu, expert KPMG, la seminarul “Parteneriatul Public Privat pentru proiecte de infrastructură”.
“Săptămâna viitoare, KPMG va emite studiul anual privind absorbţia fondurilor în Uniunea Europeană. Pentru al treilea an la rând, România este pe ultimul loc. După nu ştiu câţi ani de finanţare, avem un procent de 14% la sfârşitul lui 2011 de sume plătite. Contractate, într-adevăr, procentul este mai mare, de circa 60%, dar în privinţa plăţilor efectiv angajate suntem la un procent extrem de mic, de 14%. Este foarte greu de explicat de ce s-a întâmplat lucrul acesta. Perioada aceasta se sfârşeşte, aceste fonduri nu vor mai putea fi utilizate şi atunci avem o oportunitate ratată”, a spus Nemoianu.
Ea a atras atenţia că, în ultimul timp, în România nu numai că nu mai vin investitori străini, ci chiar pleacă unii dintre cei existenţi.
Expertul a subliniat că, întrucât suntem într-un mediu extrem de competitiv, trebuie să determinăm care sunt acele avantaje ale României în ziua de astăzi, în Europa şi nu numai, care ar putea să atragă un investitor străin, oferindu-i un climat de predictibilitate şi de garantare a profiturilor într-un prag rezonabil.
Sursa: www.adevarul.ro