Programul Erasmus+ Cerere de propuneri 2015

Prezenta cerere de propuneri se bazeaza pe Regulamentul (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a actiunii “Erasmus+“: Programul Uniunii pentru educatie, formare, tineret si sport, precum si pe programul de lucru anual Erasmus+ 2014 – Dimensiunea internationala a invatamantului superior (Rubrica 4) si pe programul de…

Fermierii pot cumpara terenuri, pana la intregirea 1.000 ha cu ajutorul unui credit garantat

Toţi fermierii, nu doar cei cu terenuri în arendă, vor putea achiziţiona terenuri agricole până la întregirea unei suprafeţe de 1.000 hectare, cu un avans de 10% şi credit garantat, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate, miercuri, de către Executiv. Actul normativ modifică OUG 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie…

Staţie de epurare de 10 milioane de euro construită din fonduri europene, inaugurată la Alba Iulia

Noua staţie de tratare a apelor uzate din Alba Iulia în valoare de peste 10 milioane de euro a fost inaugurată joi, 2 octombrie 2014, în prezenţa ministrului pentru Fonduri Europene, Eugen Teodorovici. Lucrarea face dintr-un proiect judeţean de 102 milioane de euro, derulat de societatea Apa CTTA SA Alba Iulia. Noua staţie de epurare…